vineri, 26 octombrie 2007

"Ai grija de Planeta si ea va avea grija de tine"




Acţiunea Pet-man

Scopul acestei acţiuni a fost de a aduce în atenţia oamenilor din localitatea noastră modul în care putem menţine curăţenia în localitate.
În acest scop, ne-am organizat în echipe de câte 4 elevi mici şi mari, care au adunat semnături şi mesaje de la oamenii din localitate.
Această acţiune a vrut să fie şi o provocare pentru a face ca localitatea să fie cât mai curată şi toată lumea să participe conştient la curţenia localităţii.
Mesajele ca „Pământul mă iubeşte, aveţi grijă de el”, „Folosiţi tomberoanele”, „Cântaţi nu poluaţi” au fost binevenite, iar localnicii au fost curioşi să afle câte ceva despre acţiunea noastră.
Această acţiune „Pet- man” a avut ecou în rândul localnicilor, ei fiind foarte interesaţi de activitatea noastră, am primit multe încurajări şi îndemnuri să continuăm.
Ioana Balea, a VI a A

Niciun comentariu: